O pisică a fost prinsă de gardienii de la închisoarea Arapiraca (Brazilia), în timp ce încerca să intre în unitate având prinse de corp mai multe telefoane mobile și un ferăstrău, scrie Yahoo.
Paznicii au devenit suspicioși când au văzut că pe poarta principală a închisorii intră o pisică având corpul înfășurat cu bandă adezivă. După ce au prins felina, gardienii au observat că aceasta transporta un ferăstrău, câteva burghie, mai multe telefoane mobile, căști de mobil, un card de memorie, baterii și un încărcător.
Toți cei 263 de prizonieri ai închisorii sunt considerați suspecți, scrie Yahoo. „E greu să aflăm cine a pus la cale asta, din moment ce pisicile nu vorbesc”, a declarat un purtător de cuvânt al închisorii.
După ce a fost imobilizată pentru a-i înlătura banda adezivă și obiectele lipite de corp, pisica a fost trimisă la un centru de îngrijire a animalelor.
sursa foto LiveLeak
Incidentul a avut loc pe 1 ianuarie, însă a fost făcut public abia acum de presa braziliană.
„Să condamne pisica de zece ori la închisoare pe viață, ca să fie siguri că nu mai iese de acolo”, comentează ironic unul dintre cei care au citit știrea, aluzie la cele nouă „vieți” ale pisicii.